Cea mai bună asistentă medicală a fost desemnată în cadrul unei ceremonii de premiere organizată de Centrul de Dializă cu prilejul „Zilei Mondiale a Asistenților Medicali”.
Timp de un an pacienții Centrului de Dializă din Chișinău, peste 300 la număr, și-au expus opinia pe mai multe segmente de activitate a instituției medicale: tratament, medicație, atitudinea personalului, alimentație, inclusiv au votat „Cea mai bună asistentă medicală”, numele căreia a fost numit în cadrul evenimentului de premiere a perfomanțelor profesionale.
Astfel, au fost nominalizate Tatiana Evsiucova, Maria Gherciu și Eugenia Pușcaș.
„Ne bucurăm pentru faptul că pacienții ne-au apreciat activitatea. Pentru o asistentă medicală cea mai mare bucurie este când pacientul pleacă mulțumit de serviciile prestate”, a subliniat una din câștigătoarele premiului, Tatiana Evsiucova, cea care a adunat cel mai mare număr de voturi din partea pacienților.
În cadrul Centrului de Dializă din Chișinău activează circa 30 de asistenți medicali, o parte dintre care a fost școliți în centrele de dializă performante europene, astfel încât pacienții din R. Moldova să beneficieze și de o atitudine a personalului medical la cel mai înalt nivel.
„Dacă ne imaginăm că Centrul de Dializă este o ființă umană, atunci asistenta medicală reprezintă mâinile şi inima lui. Printre reprezentanţii personalului medical asistenta medicală este cea mai apropiată persoană pentru pacient, îi acordă ajutor şi îl susţine moral în situaţii clinice şi psihologice dificile. Crearea unei relaţii de responsabilitate şi de înţelegere între pacient şi asistenta medicală este extrem de importantă pentru reușita tratamentului prin dializă”, a subliniat Ala Ursachi, asistenta șefă a Centrului de Dializă din Chișinău.
Prima chestionare a pacienților Centrului de Dializă din Chișinău a fost efectuată acum un an. Atunci s-a constatat că sondarea pacienților este un mecanism eficient de racordare a serviciilor medicale prestate la necesitațile individualizate a pacienților.
„În cadrul chestionarului anonim este solicitată şi opinia pacienţilor despre eventualele modificări în activitatea Centrului de Dializă. Chestionarul conţine 4 compartimente: autoevaluarea sănătăţii, compartiment servicii (medicale, non-medicale şi atitudinea personalului) şi sugestii despre personal medical preferat (categoriile: medici, asistente medicale, registrătoare). În funcție de rezultatele chestionarelor mai multe propuneri ale pacienţilor au fost implementate pe parcursul anului: s-a lărgit spectrul de medicamente, a fost elaborat ghidul pacientului care relatează detaliat particularităţile procedeului de dializă şi specificul dietei a pacientului dializat; s-a inclus un nou meniu alimintar, a fost majorat volumul serviciilor prestate de psihologul Centrului de Dializă etc. Cutia pentru sugestii s-a dovedit a fi o modalitate eficientă de a-i oferi pacientului servicii compatibile cu așteptările lui”, a subliniat Petru Cepoida, director medical al Centrului de Dializă.
Eveniemntul s-a desfășurat în incinta Centrului de Dializă din Chișinău, deschis în cadrul proiectului de Parteneriatului Public Privat pentru Servicii de Dializă în R. Moldova. Centru deservește peste 300 de pacienți dependenți de dializă, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din numărul total al persoanelor cu boli de rinichi în stadiul terminal din întreaga țară. Pacienții beneficiază de servicii de dializă de înaltă calitate în baza poliței de asigurare medicală.