All fields are required.

Close Appointment form

filosofia

Partnership for life / Parteneriat pentru viață

 

La elaborarea sloganului companiei ÎCS BB-Dializă SRL ne-am bazat pe principiile și valorile veritabile care stau la baza activității noastre, dar și promisiunea față de pacienții noștri.

Deși sloganul companiei reprezintă o adevărată provocare, ne asumăm această responsabilitate în vederea asigurării creșterii calității vieții pacenților noștri.

Acest fapt a reprezentat precondiția pentru crearea parteneriatului cu instituțiile de profil ale statului. Ne-am asumat raspunderea în introducerea unei noi culturi de colaborare cu scopul modernizării sistemului medical al servciilor de dializă.

Am creat un parteneriat cu companiile cu reputație internațională de prestări servicii de dializă, astfel încât să tratăm pacienții după standardele B.Braun.

Ca parte al acestui parteneriat social am implicat cei mai buni specialiști în nefrologie pe care astăzi îi avem în calitate de angajați, dar și confidenți ai pacienților.

Suntem orientați spre necesitățile pacienților, cei pentru care suntem motivați să ne perfecționăm, să alegem cele mai bune practici de furnizare de servicii medicale, cele mai performante metode de tratament și îngrijire medicală.

Misiunea noastră a fost, este și va fi să ne concentrăm eforturile pe creșterea calității vieții pacienților noștri.