All fields are required.

Close Appointment form
Moldova alocă pentru tratamentul unui pacient dependent de dializă mai puțin de jumătate decât alte țări
icon
Moldova alocă pentru tratamentul unui pacient dependent de dializă mai puțin de jumătate decât alte țări

No Comments

 

Moldova alocă pentru tratamentul unui pacient dependent de dializă mai puțin de jumătate decât alte țări, iar recent a luat decizia să se mai economisească pe seama pacienților viața cărora depinde de aparatul de dializă. Tariful a fost micșorat de la 2395 lei la 1995 lei și asta în condițiile în care criza în domeniul sănătății la nivel mondial provocată de Covid-19 a dus la creșterea prețurilor pentru echipamentul de protecție și tot ce este medical.

De menționat că în conformitate cu prevederile contractului de Parteneriat Public Privat pentru dezvoltarea serviciului de dializă în R. Moldova, modificarea tarifului pentru ședințele de dializă  presupune informarea preventivă a partenerului privat reprezentat de compania „BB-Dializă”. Ministerul Sănătății însă, nu a coordonat decizia de micșorare a prețului pentru ședința de dializă care a fost aprobată recent de Guvernul R. Moldova.

Trebuie să se înțeleagă clar că din suma alocată pentru o ședință de dializă în cadrul Centrelor BB-Dializă se decontează nu doar procedura de dializă, dar și investigațiile suplimentare de care au nevoie pacienții, serviciile psihologului, dieteticianului, o masă ajustată la cerințele dietetice a pacienților incluși în dializă, cheltuielile cu personalul medical (salarii decente, echipament de protecție), întreținerea clădirii, asigurare transportării pacienților, și un spectru larg de medicamente esențiale care, în mare parte, lipsesc în secțiile de dializă de stat.

Italia alocă peste 250 euro pentru o ședință de dializă

De dializă la calitate europeană a beneficiat şi Giuseppe Monteleone, cetăţean italian, care în 2016  a venit în vizită în Republica Moldova pentru a vedea locurile pitoreşti şi a cunoaşte tradiţiile. Potrivit lui, înainte de a veni în Moldova s-a interesat unde ar putea să fie inclus în dializă şi a fost îndreptat la Centrul de Dializă din Chişinău.

Monteleone„Este foarte bine aici. Dializa se face calitativ, condiţiile sunt mult mai bune decât la spitalul de la noi. Personalul este amabil. Spre deosebire de secţia noastră de dializă, aici sunt separate vestiarele pentru femei şi pentru bărbaţi, se dă mâncare, fiecare pacient are TV şi căşti etc. Nu am decât cuvinte de bine”,  a enumerat plusurile Centrului de Dializă din Chişinău Giuseppe Monteleone, pacientul italian.

Vom depune tot efortul pentru ca micșorarea tarifului să nu afecteze pacienții dializați

Tariful de 2395 lei a fost justificat detaliat de compania „BB-Dializă”, incluzând tot spectrul de servicii de care are nevoie un pacient inclus în dializă și de care poate beneficia în cadrul unui Centru de Dializă deschis în cadrul Parteneriatului, inclusiv medicamente care îmbunătățesc starea de sănătate a acestor pacienți, dar de care până atunci nu au beneficiat.

Decizia Guvernului de a micșora prețul pentru o ședință de dializă până la 1995 lei, revenind astfel la tariful din 2018 denotă faptul că nu s-au luat în calcul realitățile din 2020: rata inflației, majorarea prețurilor la tot ce este medical din cauza crizei din sistemul de sănătate la nivel global, cauzat de COVID-19. Spre exemplu cheltuielile pentru echipamentul de protecție a personalului medical în perioada pandemiei au crescut de circa 8 ori. Și astfel de exemple sunt  multe.

Motivul invocat de autoritățile publice precum că odată cu micșorarea prețului va crește accesibilitatea pacienților la acest serviciu nu este întemeiat deoarece pacientul nu plătește pentru dializă, dar beneficiază de ea în baza poliței de asigurare medicală.

Compania „BB-Dializă” vine cu mesajul către toți pacienții săi că odată cu micșorarea prețului la ședința de dializă va depune tot efortul pentru ca să nu diminueze din calitatea serviciului prestat, astfel încât pacienții viața cărora depinde de aparatul de dializă să nu fie afectați negativ de această decizie a Guvernului R. Moldova.

Administrația „BB-Dializă” își exprimă dorința și speranța de a avea o conlucrare cu partenerii  publici în cadrul Proiectului în vederea asigurării cu servicii de dializă de calitate pentru toți pacienții care au nevoie de procedura de substituție a funcției renale.

 

1
  • Share This

Related Posts

Submit a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>