În contextul Zilei mondiale de prevenire a suicidului, marcată anual pe data de 10 septembrie, Centrul de Dializă din Chișinău a dat startul evenimentelor de informare centrate pe conștientizarea populației despre prevenirea acestui fenomen, în special în rândul pacienților.
Persoanele dependente de dializă trec prin niște trăiri străine altor categorii de pacienți, dat fiind faptul că viața lor depinde de aparatul de înlocuire a funcției renale. Prezența unui psiholog în Centrul de Dializă este dictată de necesitatea pacienților de a trece mai ușor peste stările de anxietate și stres.
„Aspectul psihologic al managementului pacienţilor dializaţi este extrem de important în optimizarea funcționării Centrului de Dializă. Includerea pacientului în dializă este asociată cu modificare semnificativă a modului de viaţă, cel puţin la etapă iniţială. Momentul psihologic este şi mai important pentru Centrului de Dializă din cauza unei pondere majore a pacienţilor noi, circa 30%. De asemenea, a fost şi rămâne foarte important de stabilit relaţii bune între pacienţii, precum şi între pacienţii şi personal medical, venit din diferite centre de dializă, precum nou antrenat în activitate de dializă. Activitatea psihologului şi personalului medical a fost evaluată de către pacienți printr-un sondaj anonim cu privire la calitatea serviciilor prestate, efectuat în iulie 2016. Bolnavii dializaţi au apreciat serviciile medicale prestate de Centrului de Dializa în medie la nivelul 9,34 puncte din zece, serviciile non-medicale cu 9,1 puncte şi atitudinea personalului cu 9,73 puncte”, a declarat Petru Cepoida, director medical al Centrului de Dializă.
Pacienții diagnosticați cu boli de rinichi în stadiul terminal, pe lângă diagnosticul care le leagă viața de aparatul de dializă, au de înfruntat mai multe bariere: acceptarea patologiei, adaptarea la un nou regim de viață racordat la ședințele de dializă, stresul și anxietatea cauzate fie de pierderea serviciului, fie de respingerea familiei, fie de izolarea de prieteni și rude deoarece insuficiența renală presupune mai multe restricții, inclusiv de ordin alimentar. Rar întâlnit în alte instituții mediacale, prezența psihologului într-un Centru de Dializă este absolut necesară pentru a-i ajuta pe pacienți să iubească viața și să trăiască calitativ, chiar dacă sunt dependenți de dializă.
“Dializa fiind vitală pentru persoanele diagnosticate cu boala cronica renală, aceasta presupune o dependență pe viață, pe care, un pacient, dacă nu are susținere psihologică atât a medicilor specialiști , cât și a familiei, o acceptă foarte dificil sau chiar poate genera unele acțiuni din partea bolnavului cu sfârșit tragic. Psihologul lucrează cu fiecare pacient în parte și poate interveni la mai multe nivele: educație și consiliere, evaluarea și abordarea modificărilor psiho-comportamentale, evaluarea periodică a calității vieții, ca intr-un final să conștientizeze că ei nu sunt victimele unei boli necruțătoare, ci adevărați luptători pentru viață”, a subliniat Diana Ștrirbu, psihologul Centrului de Dializă din Chișinău.
Organizatorii evenimentului au ales o metodă inedită pentru a sensibiliza publicul despre „dragostea de viață”.Confesiunile pacienților incluși în dializă s-au dovedit a fi cele mai bune exemple cum să treci peste greutăți și să fii învingător, mai ales că diagnosticul acestor persoane presupune o luptă pe viață.
Evenimentul s-a desfășurat în Centrul de Dializă din Chișinău, deschis în cadrul proiectului de Parteneriat Public Privat pentru Servicii de Dializă în R. Moldova.
„Sunt opt luni de la deschiderea Centrului de Excelență, dar deja am reușit să fim gazda mai multor evenimente de informare publică. Astăzi am ales să discutăm la o temă mai delicată, dar extrem de importantă, în special pentru pacienții dependenți de dializă. Consilierea psihologică de care beneficiază toți pacienții centrului adesea se reflectă și asupra calității tratamentului. Misiunea noastră pe care ne-am asumat-o în cadrul acestui proiect este să le asigurăm o viață mai calitativă pacienților dependenți de dializă, iar organizarea evenimentelor de informare este un element din lista de sarcini pe care avem să le facem pentru atingerea acestui scop”, a declarat Dmitri Onufreiciuc, administratorul companiei „BB-Dializa”.
De la începutul anului Centrul de Dializă a efectuat aproape 17000 de dialize şi a deservit 300 de pacienţi, inclusiv 12 bolnavi veniți de peste hotare, care au beneficiat de serviciul „dializă de vacanţă”. La momentul actual Centrul de Dializă deserveşte jumătate din pacienţi dializaţi din Republica Moldova. Capacitatea centrului este de peste 300 de pacienţi, dar există posibilitatea de lărgire de până la 440 pacienţi, ceea ce plasează Centrul printre cele mai mari unităţi de dializă din Europa. Racordată la centrele europene de dializă este şi calitatea serviciilor. Echipamentul nou de ultima generaţie, dotare tehnică exhaustivă, consumabile calitative, toată medicaţia necesară, confort la nivel superior este completat de abordarea profesionistă a personalului medical. Pentru implementarea proiectului la nivel naţional şi asigurarea cu servicii de dializă de înaltă calitate toţi pacienţii cu insuficienţă renală în stadiul terminal consorţiul german reprezentat în R. Moldova de compania BB-Dializa urmează să investească 15 mln. de euro.