All fields are required.

Close Appointment form
Un an important pentru istoria serviciului de dializă în R. Moldova
icon
Un an important pentru istoria serviciului de dializă în R. Moldova

No Comments

Profesorul Adrian Tănase, fondatorul serviciului de dializă din Republica Moldova: „În 2017 marcăm 55 de ani de la efectuarea primei ședințe de hemodializă”.

„În 217 se împlinesc 55 ani de cândîn R. Moldova a fost efectuată prima ședință de hemodializă (1962) și 35 ani de la efectuarea primului transplant renal (1982)”, a menționat prof.univ. Adrian Tănase, președintele Societății Urologilor din R. Moldova.

Timp de mai bine de jumătate de secol serviciul de dializă din R. Moldova s-a bucurat de o dezvoltare dinamică, iar în momentul când a apărut necesitatea unei reforme direcționate spre nevoile pacienților viața cărora depinde de aparatul de dializă, a fost implementat proiectul de parteneriat public privat pentru dezvoltarea serviciului de dializă. La doar un an de la deschiderea primDSC_3757ului Centru de Excelență, lansat în cadrul parteneriatului, rezultatele acestei colaborări s-au reflectat în îmbunătățirea semnificativă a calității vieții persoanelor diagnosticate cu boli de rinichi în stadiul terminal, dar și mai important este faptul că nu mai sunt pacienți care rămân în afara serviciului medical de substituție a funcțiilor renale din cauza lipsei de locuri în dializă.

Despre parcursul dezvoltării serviciului de dializă în R. Moldova s-a vorbit în cadrul unei conferințe științifice, organizate pe data de 9 iunie curect, la care au fost invitați peste 140 de medici urologi și nefrologi.

Pe lângă istoria dezvoltării serviciului de dializă în R. Moldova, prezentată de profesorul universitar Adrian Tănase, participanții la conferință au aflat care este importanța deschiderii centrelor „BB-Dializă”.

DSC_3752

Petru Cepoida, director medical „BB-Dializă”

„Activitatea Centrului „BB-Dializă” se axează pe creşterea accesibilităţii la servicii medicale performante şi ameliorarea calităţii vieții pacienților incluși în dializă. În acest context aș dori să menționez că Centrul de Dializă din Chișinău este dotat cu 64 aparate de substituție a funcției renale care actualmente efectuează peste 800 de şedinţe de hemodializă săptămânal. Creştere incontestabilă a accesibilităţii serviciului este demonstrat prin includerea în dializă a peste 180 de pacienţi noi, ce reprezintă o rată triplă de înrolare în comparaţie cu cea precedentă. Atât cercetările de laborator, cât şi chestionarea regulată a pacienţilor arată o ameliorare semnificativă a calităţii serviciului, în special în tratamentul sindromului anemic, micşorarea intoxicaţiei uremice şi terapia dereglărilor metabolismului fosfocalcic”, a declarat în cadrul conferinței Petru Cepoida, director medical „BB-Dializă”.

Pentru a oferi servicii de cel mai înalt nivel, compania „BB-Dializă” implementează în centrele pe care le gestionează mecanismul perfect pentru asigurarea comfortului maxim pacienților săi. Iar în calitate de parteneri sunt selectați companii cu reputație internațională de furnizare a echipamentelor medicale și produselor farmaceutice.

DSC_3753

Gabriela Tomic, Key Account Manager Roche

„Având sediul central în Basel, Elveţia, compania Roche este unul dintre liderii mondiali ai industriei farmaceutice și de diagnostic, bazată pe cercetare.  Timp de 20 de ani compania Roche este lider mondial în tratamentul anemiei nefrogene, transplantologiei și virusologiei. Recormon-ul este obținut prin inginerie genică, fiind identic eritropoetinei umane și se administrează pentru tratamentul anemiei și menținerii hemoglobinei în sânge. Roche definește în  misiunea sa să creeze și să producă soluții inovatoare de înaltă calitate pentru probleme medicale nerezolvate încă”, a subliniat Gabriela Tomic, Key Account Manager Roche.

Astfel, în istoria dezvoltării serviciului de dializă din R. Moldova, compania „BB-Dializă” își propune să reprezinte o filă în care sunt înregistrate rezultate care depășesc așteptările.

4
  • Share This

Related Posts

Submit a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>