All fields are required.

Close Appointment form
Lansarea oficială a serviciului „Dializa de vacanţă” în R. Moldova
icon
Lansarea oficială a serviciului „Dializa de vacanţă” în R. Moldova

No Comments

Pe data de 10 iunie 2016, în incinta Centrului de Dializă din Chişinău, deschis în cadrul proiectului de parteneriat public privat pentru servicii de dializă în R. Moldova, a avut loc evenimentul de lansare oficială a serviciului „Dializa de vacanţă”.

Oleg Creciun, Viceministru al Sanatatii

Oleg Creciun, Viceministru al Sanatatii

 

 

Pentru racordarea serviciului de dializă din R. Moldova la standardele de înaltă calitate europene a fost iniţiat proiectul de parteneriat public privat, iar în ianuarie 2016 a fost deschis primul Centru de Dializă din cadrul parteneriatului. Acces la un tratament echivalent cu cel din centrele de dializă europene au inclusiv cetăţenii străini veniţi în R. Moldova pe o perioadă anumită de timp. Acest lucru a devenit posibil odată cu lansarea serviciului „Dializa de vacanţă”.
„Astăzi participăm la un eveniment extrem de important pentru imaginea R. Moldova la nivel mondial. Pacienţii străini care beneficiază de serviciile Centrului de Excelenţă, vor vorbi deja despre ţara noastră ca despre una în care sunt prestate servicii de dializă de înaltă calitate şi la nivel european. Suntem mândri că, graţie efortului comun, partenerului public, cât şi cel privat, am reuşit să aliniem R. Moldova la ţările cu un serviciu de dializă dezvoltat. Partenerul privat a justificat încrederea acordată de autorităţile publice şi prin acţiunile pe care le întreprinde vine să întărească această încredere”, a declarat în cadrul conferinţei Oleg Creciun, Viceministru al Sănătăţii.

 

 

Partenerul privat este un consorţiu german reprezentat în R. Moldova de compania de proiect BB-Dializa. Potrivit administratorului companiei, Dmitri Onufreiciuc, graţie serviciului „Dializa de vacanţă” a devenit posibilă aprecierea calităţii actului medical, echipament şi dotare, gradul de satisfacţie a pacienţilor din Centrul de Dializă din Chişinău în comparaţie cu centrele performante de dializă din străinătate.

Dmitri Onufreiciuc, administratorul companiei BB-Dializa

Dmitri Onufreiciuc, administratorul companiei BB-Dializa

„Pacienţii veniţi de peste hotare au spus că suntem la fel sau chiar mai buni decât Centrele de Dializă din străinătate. Lansarea serviciului Dializa de vacanţă este o posibilitate de a primi aprecierea incontestabilă a cetăţenilor străini. Ne bucură nespus de mult faptul că nu i-am dezamăgit, ba mai mult, am reuşit să îi impresionăm pe pacienţii veniţi din alte ţări prin calitatea serviciilor prestate, atitudinea personalului medical calificat, confort şi atmosferă prietenoasă. Centrul nostru poate fi aliniat centrelor de dializă europene. Aprecierea pacienţilor ne impulsionează să mergem înainte şi să dezvoltăm proiectul”, a menţionat Dmitri Onufreiciuc, administratorul companiei „BB-Dializa”.
Pentru a beneficia de serviciul „Dializa de vacanţă” pacientul trebuie să urmeze câţiva paşi.
„Dacă o persoană dependentă de dializă planifică să viziteze R. Moldova şi doreşte să beneficieze de servicii calitative nu are decât, cu cel puţin două săptămâni înainte de sosire, să adreseze o solicitare la care să anexeze toată documentaţia medicală necesară scrisă în una din limbi: română / rusă / engleză sau franceză. Dosarul întocmit în altă limbă decât cele enumerate va trebui tradus şi autorizat de notar. De menţionat că Centrul de Dializă din Chişinău a fost făcut practic echivalent unităţilor de dializă din Europa, prin urmare, este firesc ca pacientul venit de peste hotare să nu simtă mari diferenţe, sau după cum ne-au spus, este chiar mai performant decât la ei în ţară” , a subliniat Petru Cepoida, director medical al Centrului de Dializă.
Moldovenii plecaţi peste hotare şi care planifică să vină acasă pentru o perioadă de timp, pot beneficia gratis de serviciile de dializă în baza poliţei de asigurare eliberată de autorităţile R. Moldova.
Pentru a facilita integrarea pacientului la condiţiile noi, la dispoziţia lui este psihologul Centrului. Participanţii la eveniment au avut posibilitate să discute cu pacienţii veniţi de peste hotare.
„Este foarte bine aici. Dializa se face calitativ, condiţiile sunt mult mai bune decât la spitalul de la noi, personalul este amabil. Spre deosebire de secţia noastră de dializă, aici sunt separate vestiarele pentru femei şi pentru bărbaţi, se dă mâncare, fiecare pacient are TV şi căşti etc. Nu am decât cuvinte de bine”, a enumerat plusurile Centrului de Dializă din Chişinău Giuseppe Monteleone, un pacient care a venit din Italia.

 

20160610_103143

 

 

 

 

De la începutul anului 2016 la Centrul de Dializă din Chişinău au fost făcute peste 10 mii de şedinţe de dializă, au fost deserviţi peste 250 de pacienţi. Astăzi în dializă la Centrul de Excelenţă sunt incluşi peste 230 de pacienţi, ceea ce constituie mai mult de jumătate din numărul total de persoane dializate din R. Moldova. La etapa actuală, capacitatea centrului este de peste 300 de pacienţi, dar există posibilitatea de lărgire de până la 440, ceea ce plasează Centrul printre cele mai mari unităţi de dializă din Europa. Racordată la centrele europene de dializă este şi calitatea serviciilor. Echipamentul nou de ultima generaţie, dotare tehnică exhaustivă, consumabile calitative, toată medicaţia necesară, confort la nivel superior este completat de abordarea profesionistă a personalului medical.

Evenimentul de lansare a serviciului „Dializa de vacanţă” a avut loc în Centrul de Dializă din Chişinău, deschis pe 4 ianuarie 2016, în cadrul proiectului de parteneriat public privat pentru servicii de dializă din R. Moldova. Pentru implementarea proiectului la nivel naţional şi asigurarea cu servicii de dializă de înaltă calitate toţi pacienţii cu insuficienţă renală în stadiul terminal consorţiul german reprezentat în R. Moldova de compania BB-Dializa urmează să investească 15 mln. de euro.

3
  • Share This

Related Posts

Submit a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>