DREPTURILE ŞI RESPONSABILITĂŢILE BOLNAVULUI DIALIZAT
Suplimentar la „Legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului”, bolnavii dializaţi au următoarele drepturi și responsabilități:
DREPTURILE:
- Să facă sugestii sau să contribuie la buna organizare şi funcţionare a unităţii de dializă;
- Să solicite asistenţă medicală oricărui medic sau asistente medicale din unitatea de dializă în timpul aflării în unitate ambulatorie de dializă;
- Să solicite de la Administraţia şi medicii unităţii de dializă eliberarea documentelor medicale, care conţin informaţie despre starea lor de sănătate;
- Să solicite consultarea medicului specialist cu privire la încadrarea în câmpul muncii;
- Să sugereze alte opțiuni care pot fi incluse în lista de drepturi ale pacienților dializați.
- În unitățile şi centrele de dializă cu peste 60 bolnavi dializaţi, se poate constitui un Comitet al bolnavilor dializaţi, care va sprijini activitatea unităţii de dializă respective sub toate aspectele;
- Să se organizeze în asociaţii ale bolnavilor dializaţi pe unităţi de dializă şi pe ţară
RESPONSABILITĂȚILE:
- Respectarea drepturile altor pacienți la diagnostic şi tratament, precum şi drepturile lor fundamentale, garantate de legislaţia Republicii Moldova
- Respectarea personalului medical; orice nemulţumire privind asistenţa medicală ce i se acordă va fi adusă la cunoştinţă asistentei şefe, psihologului sau medicului
- Respectarea cu stricteţe a zilelor şi orelor de hemodializă conform programării. Orice schimb de program va fi solicitat în scris medicului coordonator, care va rezolva cererea în funcţie de motiv, de programul de tratament al centrului etc.;
- Supravegherea cu atenţie a bunei funcţionări a accesului vascular, a cateterului peritoneal, îngrijirea acestuia conform indicaţiilor primite;
- Prezentarea de urgenţă la unitatea/centrul de dializă ori de câte ori constată anomalii în funcţionarea cateterului venos, fistulei arterio-venoase, sau modificări ale stării generale;
- Respectarea cu stricteţe a tuturor recomandărilor de regim igieno-dietetic, precum şi a programului de muncă indicat de medic;
- Efectuarea cu regularitate a tratamentului prescris la domiciliu. Vor participa la controalele medicale periodice, conform programării stabilite de unitatea de dializă;
- Consemnarea zilnică a temperaturii, diurezei, greutăţii, precum şi a altor modificări patologice, într-un caiet personal pe care îl va prezenta sorei medicale la începutul fiecărei şedinţe de hemodializă;
- Prezentarea la dializă într-o stare de igienă corporală şi vestimentară corespunzătoare;
- Respectarea cu stricteţe a normelor de igienă, epidemiologice şi de conduită ale unităţii de dializă respective;
- Intrarea în unitatea de dializă se face singur sau însoţit numai de o infirmieră a centrului. Este strict interzisă pătrunderea aparţinătorilor în unitatea de tratament substitutiv renal;
- Prezentarea documentelor necesare (ex. buletinul de identitate, poliţa de asigurare etc.) la solicitarea personalului medical.
- În caz de defectare de către pacient a bunurilor Centrului pacientul poartă răspundere pentru recuperarea daunei.
- Participarea efectivă la buna desfăşurare a dializei, dacă starea clinică permite acesta, semnalând orice neregulă;
- Participarea la toate şedinţele de convorbiri cu bolnavii dializaţi, organizate la unitatea de dializă respectivă.