+ (373) 22 026 261
Persoanele străine care sunt incluse în dializă au astăzi posibilitatea de a călători liber în scop de odihnă sau deplasări de serviciu și în Republica Moldova. Odată cu deschiderea Centrelor BB-Dializă pacienții beneficiază de servicii similare cu cele din centrele performante ale companiei B.Braun, companie cu o rețea internațională de unități de dializă, de la care am preluat experiența pentru a o implementa și la noi în țară. Mai mult, liberatea de a călători o au și pacienții noștri. Odată cu alinierea serviciului de dializă la standardele de performanță europene, am devenit prestatori de servicii medicale echivalente cu cele din centrele B.Braun care numără peste 300 de unități în toată lumea, inclusiv în țările care reprezintă cele mai importante atracții turistice: Turcia, Spania, Franța, Ungaria etc.
Pentru a oferi accesul la un spectru mai larg de îngrijiri medicale, centrele BB-Dializă sunt amplasate în incinta spitalelor. Dacă un cetățean străin inclus în dializă planifică să viziteze R. Moldova fie în scop turistic, de serviciu sau personal nu are decât să o facă, afecțiunea de care suferă nu mai este o piedică acum și pentru R.Moldova. Pentru a beneficia de servicii de înaltă calitate la cenetrle BB-Dializă pacientul locuitor al altei țări trebuie să se programeze din timp, iar specialiștii noștri îl vor asista cu tot necesarul pentru asigurarea confortului maxim în unitatea de dializă.
Programările se pot efectua la numărul de telefon + (373) 22 02 62 61 sau ne puteți scrie pe adresa electronică info@dializa.md
Set minim de documente cetățenii RM